Draga civilizatie.... (part2)

Singurul motiv pentru care mai respir este acesta. Singurul motiv pentru care mai sunt in viata este de fapt, o persoana. Ieri am realizat ca viata inseamna mai mult decat un litru de benzina si o duzina de gloante.
Nu este un civilizat. Nu este ca toti ceilalti. Traieste prin anarhie, adauga un strop de adrenalina. Nu are reguli. Stiam din prima secunda cand l-am vazut ca suntem foarte asemanatori, dar totusi si foarte diferiti. Se poate asa ceva? Nu stiu, nu cred...dar asa este modul in care eu vad lumea.
As da orice sa pot sa-l revad. Stiu unde se ascunde. Stiu unde sa-l gasesc...si-l voi gasi. Nu se poate ascunde de mine, nici macar in gaura de sarpe nu va putea. Il voi gasi oriunde s-ar ascunde.
Totusi, de ce mi-ar pasa de el? Nu poate fi mai important decat insasi viata mea? El este doar....barbatul de care m-am indragostit.
Pare imposibil, nu? Nu-mi dau seama unde gresesc! Unde este veriga slaba in aceasta situatie in care m-am bagat? Unde este eroarea care m-a facut sa ma indragostesc?
Jinx iar a aparut in mintea mea tulbure. Ea radea de mine si ma intreba mereu:
"Ce imi dai daca iti spun vinovatul?"
I-am promis orice, i-am promis ca vom merge din nou sa ne distram, dar ea nu a vrut asta. A spus ca nu este necesar. In schimb, mi-a zis ca vrea sa-i dau chiar pe cel care este de vina ca m-am indragostit. Am cazut de acord cu ea dupa ce timp de ceasuri am stat cazuta in gandurile mele singuratice, singurele in care Jinx nu a reusit sa intre. Ma gandeam cine ar putea fi cel pe care Jinx il dorest cu atata patima... dar nimic nu ma ajuta. Am renuntat si i-am cerut ajutorul..
Jinx a ras..... cat de tare a putut. Mi-a spus ca veriga slaba care m-a adus in aceasta situatie se afla in mine. Jinx a ras si mi-a cerut inima...
Inima, cea mai scumpa nestemata, ultima bataie a tobelor la sfarsitul unui concert, ultima vibratie din corp inainte ca totul sa se stinga. Inima este singura responsabila pentru situatia in care ma aflu acum.... si imi vine sa mi-o smulg din piept si sa o ascund intr-o caseta de bijuterii. Asemenea unui lantisor uzat, sa uit de ea si sa nu o mai port..

Fie ca buzele ei sa fie pictate, iar vocea lui sparta. Fie ca atunci cand ma va vedea gura sa i se usuce, vocea sa i se sparga de cuvinte si mintea sa i se intunece de iubire. Numai vreau sa astept un raspuns aruncat in vant, o incercare de viata normala. Vreau sa traiesc asa cum consider ca este cel mai bine. Stilul meu de viata este remarcabil, inuman...asa ca el.

Poate voi vedea aceasi lumina stranie in ochii lui. Acea lumina pe care o vad de fiecare daca cand ma privesc in oglinda. Aura nebuniei, a libertatii.....singura noastra sansa sa fim diferiti. Cheia se afla in noi, dar nu gasim usa. Se ascunde in spatele atator civilizati de atat de multi ani incat nici civilizatii numai stiu ce ascund.
As tipa cat de tare m-ar tine plamanii pentru ca el sa ma auda. Anarhia, gloantele si benzina ne-a adus impreuna. Durere si fericire, doua elemente opuse care nu pot fi in sufletul tau in acelasi timp. Aceasta combinatie de sentimente, acest spectacol al vietii pare o un colt intunecat al unui portret. Inima imi va tremura, ochii mi se vor umezii si sufletul va gasi linistea dorita si de mult uitata.
Ca de obicei, Jinx trebuie sa apara in centrul arenei asemenea unui leu, starul acestui spectacol. Rade de mine, imi spune ca totul pare a fi un joc si ca el este papusarul si eu papusa. Un joc nebun in care eu sunt un personaj legat la maini si la picioare. Nu pot face nimic decat sa il iubesc mai mult pe zi ce trece.
Daca aceasta viata nu este nimic altceva decat un spectacol de circ atunci el sa fie imblanzitorul neinfricat si eu leul ascultator. Voi sta la dreapta lui cand are nevoie de mine, dar il voi musca atunci cand ma va privi ca pe un animalut prost si lipsit de personalitate.

Stinge-mi flacara din interioul meu! Toate visele au inceput sa se prabuseasca in jurul meu asemeni unor pereti in timpul unui cutremur devastator. Nu este ceea ce eu imi doream. Nu vad ceea ce eu doream sa vad. Nu este el. Este un mostru. O fiinta fara inima, sentimente sau constiinta. A fost creat pentru a distruge. Mainile lui sunt asemenea unor bombe cu ceas, pregatite sa explodeze in orice clipa.
Cand bratele lui se incolacesc in jurul meu asemenea unor serpi infometati simt cu sangele imi ingheata si inima se opreste. Imi spune ca totul va fi bine cat timp eu sunt langa el. Numai vad nimic in el. Numai vad acea speranta de viata pe care o vedeam cand ne intalneam, din greseala, noaptea pe strazile adormite ale orasului. Acum, el este o imensa gaura neagra care atrage tot ce vede in jurul ei pentru a-l distruge. Simt acea singuratate in sufletul lui de fiecare data cand incearca sa fie altfel decat s-a educat sa fie. Uneori, cand simte ca a intrecut masura, ochii lui arata o urma de viata. Imi spun ca regreta tot ce a facut si ca ar vrea sa fie altfel, dar viata lui printre acesti civilizati l-a schimbat drastic si numai poate fi adus la ceea ce a fost acum zece ani.

Noaptea privesc in gol si acum realizez cat de mult semanam. Aceleasi vise desirate, aceleasi scopuri desarte, acelasi rezultat distrugator. Noi doi suntem rezultatul unui experiment al lumii civilizate, un proiect care avea ca scop crearea perfectiunii. In schimb, tot ce acesti civilizati au putut crea a fost durere, suferinta si teroare.